La început a fost Vocea,
Care a pronunțat Cuvântul.
Iar Cuvântul a însemnat Chemarea,
Jeanne, tu ai ascultat acea chemare.
Prima hrană spirituală a fost laptele
Primei voci, creatoare de caracter, de destin,
A Sfintei Catherine, elocventă și tandră învățătoare ,
Nestingherită de nici o normă restrictivă, scolastică,
Ai intuit obstinația, neînduplecarea,
Curajul în fața oricărei amenințări păgâne,
Neplecarea capului în fața sabiei.
A doua voce, cea a Sfântului Gheorghe,
Așteptată cu înfrigurare în visele înăbușitoare, obsesive,
Inundate de demoni, monștrii și agresiuni neînțelese:
Binevenit cutezător, iată ai învins legiunile iadului,
El te-a condus în tainele luptei spre victorie
Asupra tuturor obstacolelor asupra răului,
Sau n-a fost decât o dorință?
Sau a fost Sfânta Marina cea care a învins balaurul?
Luptase ea în noaptea sufletului tău,
Să te răscumpere din ghearele păcatului...
Fosta ea a doua sau treia voce? Câte voci au fost?
De la iubirea Sfintei Marina, ai învățat virtutea răbdării și perseverenței,
Vocile ți-au dat curaj de a deschide gura,
Ai devenit voce! Cutremurătoare, de furie sfântă, răzbunătoare!
A patra voce, a fost vocea sabiei,
Decisivă, poruncitoare, de-a părăsi Domrémy,
Ocupat de prădători inamici, fără Dumnezeu,
Pentru a te maturiza pe câmpul de luptă...

Jeanne, un copil.
Þelul și credința depășesc, jertfesc
Fragilitatea, Jeanne.
Forța motrice din spatele acelei
Sincerități e furia nevinovată,
Convingerea unei adolescente
Pusă în fața ambivalentului: ceea ce ar putea fi
Împotriva a ceea ce este.
Jeanne însă primește dumnezeiasca
Mărturie: ceea ce ar putea fi
Trebuie să fie.
Trebuie să fie dreptate, trebuie
Să fie curaj!
Aici se înfiripă un ideal în
Golul politic iscat de neputința,
De eșecul politicii, partidelor,
Suzeranului fără tron din Chinon,
Încă neinvestit monarh
Legitim al Franței sacre.
Ea, Sfânta Jeanne, are misiunea de a da Franței un rege!
Singură ai crezut în misiune,
Ai crezut într-o divină minune!

Jeanne, trimisă în lupta celor, ce ar fi trebuit să lupte,
În sunetele surlelor unor trompeți treziți din leșin,
În sunetele de clopote, de sărbătoare,
Trece prin foc și sabie,
Spre culmile gloriei!
Dulce et decorum est pro patria mori…
Și-a jucat rolul dat de Dumnezeu sau de ea însăși,
Până la îndeplinirea deplină și mai mult…

Vocile camarazilor, mai dulci decât mierea,
La Orleans, pe baricade,
Vocile dușmanilor înfricoșați,
Vocile clopotelor, de binecuvântare,
Un vacarm de voci mugitoare,
Pe care sufletul nu le mai poate încape,
Voci, ce te venerează,
Voci preschimbate, voci meschine,
Voci de hulă și ocară,
Voci, ce îți cer excomunicarea...

Jeanne, rămasă fără rol, întruchiparea tragediei umane!
Acum, acuzată de voci din nou potente,
Doar datorită ție, voci calomniatoare,
Care vor să-ți fure din nou dreptul câștigat în măreață îndrăzneală!
Jeanne aruncată din nou în mijlocul tumultului gregar,
De unde se născuse; anulată,
Jeanne acuzată de voci de dătători de lecții,
Voci de patriarh,
Voci inexorabile, voci pornite din minți demente,
Voci pretinse, voci de potentați, care și-au abuzat drepturile,
Voci pe veci blestemate!

Jeanne rămasă fără propriu destin,
Devenită instrumentul politicii trecătoare,
Care se folosește de ea mereu după pofta inimii,
Jeanne, rămasă fără identitate,
Jeanne, cenușă presărată în vânt,
De la Orleans la Reims,
De la Paris la Rouen,
Veșnică Jeanne!