ultimele tale cuvinte bisturie lucioase regal incizând
cu mișcări tranșante atât de neezitante cândva
s-au strâns azi la încheietura mâinii drepte
imediat sub brățară cine nu știe „povestea” nu are nicio îndoială
că e doar continuarea unui accesoriu nimic altceva
nu le-ar ghici nici mai de aproapre respirația aproape umană
personalizată chipul nici inflexiunile vocii resentimentele
pornirile mărețe narcisismele nici măcar micile copilării
vocația de Don Juan sau doar mizantropică-misogină
acolo fac un tot bine delimitat facil de extirpat
înainte ca semințele să-se-mprăștie din nou
încă amân clipa experimentării eliberării totale
(și m-am pregătit deja cu jocuri origami și confetti)
mi-e bine deocamdată așa atâta vreme cât știu
că cel puțin un timp sunt imună la orice vine dinspre tine
ești ca un nor care oricât s-ar strădui nu mai adună spleen-uri
nici nu mai trage cortine peste rădăcini peste văzduhuri peste mine
nu-mi mai e teamă că-mi pierd feminitatea răpusă poate cândva
într-un gest de apărare de orgoliu rănit de „feminism”
într-un fel sunt înduioșată odată erai un macrocosm
eu firava aripă ce-și procura oxigenul din cel mai mic semn al tău
dintr-un surâs impersonal dintr-o atitudine nevinovată neintenționată
dintr-un sentiment poposit la un moment dat resemnat doar de formă...
azi reformatez trăiri cuvinte anotimpuri percepții conjugale paturi stereotipii
nu nu vreau să fiu încorsetată în niște limite asemenea procustienilor
dar îmi place să exist ordonat cât mai pe verticală
cu margini simetrice neangoasante cu o oglindă a paginii
în care să mă pot pieptăna în voie după ultima modă sau după cea mai retro
să văd și alte chipuri să disec fraze și să-mi construiesc și alt tip de castele
dincolo de cele de nisip să beau și altceva în afară de apă caldă
să pasc asemenea inorogilor să hibernez frumos până când
în palme-mi vor crește păduri și aici se vor ține concerte de binefacere
cred că formatul A4 rămâne totuși cel mai potrivit am renunțat la Academic
și-l aplic documentului pe de-a-ntregul nu parțial