ochii tăi îmi incizează simțurile mă fac martora propriei goliciuni
nu sunt decât o pasăre dezbrăcată de aripi neputincioasă contemplu ferestre
dincolo cuibul resemnat sălășluiește vechiul veșmânt vechile cutume vechiul cer
note se adună rând pe rând și nasc partituri complexe robotizate intimidante
unu plus unu... unu fără unu... unu plus unu... unu fără unu...
nu știu să exist de una singură nu-mi ajung mâinile gândurile diminețile mele
nici măcar lacrimile sângele osândele beznele timpul mă surghiunește
nici cuvintele nu le mai știu pe de rost trebuie să-mi fac mereu ciorne
ca să nu uit să vorbesc nici sentimentele teleghidată doar le mai trăiesc
din ziua în care te-am întâlnit am înțeles cât de îngust am fost zămislită
pune capul aici pe inimă să vezi cum miros orele-astea doar cu mine
atât de lâncede de albe de serbede de înclinate de deșelate de abstracte
că suspendate minutarele abdică orologii rătăcite scriu un timp al nimănui