dar o fac cu toată convingerea
apoi aduc mărturie câteva cuvinte contorsionate
dintr-un tărâm din ce în ce mai pustiu
cu frunze îngălbenite într-un gând văratic
și obosite lacrimi dintr-un ochi fluture
prin care plutesc tristeți suflate de un vânt întunecat
pe o plajă unde încă învăț să împart nisipul
cu o scoică standard
doar un pic ruptă din ordinea spiralei
valului cerului pletelor trupului inimii

în lumina lunii o poveste se întinde cărare
între două lumi imposibile și o utopie verificată
descânt macilor de verde ghemuit a moarte

la urma urmei fiecare univers nou născut
are cel puțin un nebun care a crezut în el