te lepezi de ură, năpârlești,
nu mai încapi în ea,
uite, sufletul tău se dilată, e un mort proaspăt, zemos,
imponderabil,
întunericul e un tunel
care crește în fiecare
atât de încet,
cu el ai putea măsura distanța care ne face atât de umani,
până la a ne ierta reciproc,
iartă-l, doamne, că nu știe ce face!
pielea ta plina de solzi
e o albie care nu poate cuprinde potopul pe care de-atâta vreme-l anunți,
e o zi în care îți electrifici nervii,
îi muști, le dai porția de vânat
cât să își umfle burțile hămesite,
biete animale de pradă,
săturați-vă, javrelor!
aștepți un declic,
te trezești că ești altul,
ai un alt destin,
esti adam până să descopere vița-de-vie,
ai toate coastele puse la locul lor,
din ele, mai târziu, vor fi inventate numai păcatele capitale,
de ură te vindeci și realizezi că încă ești viu,
dumnezeu s-a calmat si el,
întâi a trasat un cer de jur-împrejur,
e un cer de jăratec,
poate fi stins cu glucoză, 5 % soluție perfuzabilă,
cutie din 10 pungi din pvc plastifiat cu tub conector lateral,
cu draci,
bați din scorburi, din nori,
aprinzi un oraș începând de la streșini,
inventezi neliniști ca niște pești abia ieșind din valuri,
bieți îngeri asexuați și cântând la harpe imaginare