... este mai albă că nu știi dacă nu e chiar zăpada aceea rece pe care,
Predestinat, o așteptăm cu toții, îi facem semne, îi întindem masa,
Sortăm vinuri și dantele, damascuri scumpe, clopoței și stele-n colțuri
Sfioși apoi ne așezăm undeva mai pe la margini, la picioarele ei și ascultăm
Să spună ea primul cuvânt, să facă primul gest, să își arunce ochii, primul pas...

Iubirea în decembrie nu este deloc ieftină. Stă cu regii la masă și ne ține-n șah
Ne privește sever și ne suspectează nuanțele și vârstele, identitățile, măștile
Vrea să intre acolo adânc într-o intimitate unde nici noi înșine nu am avut acces
De aceea, fără să crâcnim, facem economii și strângem din dinți tot restul anului
Luăm lecții în particular și chiar plusăm: „de data asta câștig eu! chiar trebuie!”

Iubirea în decembrie e-o damă cochetă și subtilă, exigentă și neîndurătoare
Uite-o cum își toarnă din nectarul cel mai scump și-și întinde genunchii dezinvolt
Că ajunge la tâmplele noastre pe care le credeam așa de sus, de intangibile, de divine
Își schimbă desuurile și toarce ca o felină, fără nicio pudoare: doar noi închidem ochii
Și promitem ferm că data viitoare vom fi mult mai ascultători, mult mai copii, mult mai...

Iubirea asta din decembrie câteodată/adesea ne servește la masă doar felul unu
Uitând constant de desert. Ne facem și noi că nici nu-l dorim și degustăm în tăcere:
Poate la anul anotimpurile vor face schimb între ele reușind într-un fel sau altul
Să inducă în eroare iubirea asta cochetă, exigentă și mult prea subtilă de decembrie