din inima mea se răsucesc amintiri
cu oameni de zăpadă impunători
și castele de cleștar
pe nesimțite
așa ca și cum ar crește iarba invers
din inima cerului se răzvrătesc stelele
ard de dorințele noastre și cad obosite

câte galaxii mi s-au topit pe obraji și nu știam
credeam că sunt păpădii și se scutură de ger
nu bănuiam câtă energie consumă universul pentru un vis
nici câtă risipă de îngeri pentru ereziile mele

calc alb prin alb
parcă sunt unul din cei șapte pitici
când alba lor doarme întinsă peste pământ
iar apoi fiecare poveste cu prințul ei
fie el din tei sau din cine știe ce broscoi
la urma urmei fiecare legănat de gând scutură alte galaxii
care primăvara vor înflori pe ramuri
iar fluturii le vor purta înapoi în cer
și eu
voi rămâne același miner
care sfredelește adâncul în căutarea înaltului