Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri,
Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaște
Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri,
Dacă se întorc cum sunet, căutându-se... pe acolo unde naște!

Doar așa știu de sunt, că n-are rost să strig de nimeni nu aude
Și-s doar un bumerang, ce m-zvârl să ating, lovesc...
Iar revenit sunt și mai gol, sleit în mâinile exfoliate, nude
De ce-și aveau și-au dat și nu mai aș avea... din ce să mai golesc.

M-ascund la pânda fricii, mă pitesc să nu fiu pălmuit, scuipat
Și stând, să pot să-mi ling blesurile de masochist de suflet frânt
De unul singur; că l-am pus pe masă să-l disec, cojindu-l să-l las pur, curat...
Spălat cu lacrimi plânse, sau de râs, sau doar dramatic înțeles, de altul! Dacă sunt?...

Nu știu cât adevăr cuprinde aniversarea; oare e-un împlinit?
Sau rupt, mai demolat, pierdut din eu, dat piese în dezmembrare;
Că-i gând de unul singur, un mono dialog, ori script spășit...
Și cât de mult durează? La cât se poate opri, cu bun simț... o urare?...

De nu-s pe deplin înțeles, sunt sute opt, de versuri, scrise în încercare...
21.09.2013