într-un mic oraș
cu cimitire la fiecare stație de autobuz
cu ochii suflecați la gâtul femeilor fără țară
deraiez ca un tramvai de plută
la răspântia dintre frică și bucurie

cât să mai plimb iubirea
într-un scaun electric prin fața prizelor fără curent?

de-aș avea suflet
l-aș îndesa pe tot în pustiul dintre coaste
iar seara ajuns de la muncă
l-aș stoarce în pahare mici de plastic
și l-aș da pe gât înapoi