să n-ai groapa ta
e ca și cum ai merge nicăieri
cu cauciucurile sparte
freci jantele de drum
și sufletul de oase
până când nu mai crești
vazând cum se micșorează restul
distanțele rudele adevărul
materia toată cu ochi plasticați de motan
se cocoșează și groapa
uite că nimeni nu ți-o sapă.
când nu mai crești visezi doar
o dacie ruginită care îți trage organele
pe bulevard iar ele zornăie zornăie zornăie
vestind nunta unor însurăței fără suflare.
nu mai crești punct
iar locul grădinarului
e luat de un mort somnambul
care te caută de pământ și sub pernă