aici nu se întâmplă nimic râsul plânsul
agonia extazul zborul prăbușirea
el și ea androginul din noi toate au înghețat

au împietrit pe vălul alb pe care-l port ca o călugăriță
îngropată la rădăcina primului dezmoștenit
sosit târziu în nopți prăbușite letal
pe potecile din stepele mele

aici toate ceasornicele au stat
mâna nevăzută nu le mai întoarce
abandonată și ea aceleiași letargii

aici am uitat de mult că am putut iubi cândva
nu mai știu cum e să nu fii singur
în fiecare secundă să ai altceva de făcut
să te grăbești s-ajungi undeva pentru că acolo
trebuie să găsești pe cineva
mereu să deschizi ferestre să le zidești în tine
ca lumânări trandafirii în întunericul
ce zace peste tot insidios

am uitat și resentimentele
nu-mi mai pasă de ele nici de tine
sunt prea obosită trebuie să dorm

aici și amintirile au împietrit
mă-ntorc. totul nu e decât o poză
mult prea statică un mecanism defect alterat

oglinda risipită a lacului nu mai păstrează nimic din
curgerea de odinioară ce făcea să-mi crească piscuri
în loc de mâini torțe în loc de ochi

ne exilăm
în cămașa impermeabilă a epidermei noastre
purtată ca un sac cu gust de rumeguș nevindecat

miezul de pâine ne doare-n cerul inimii
sângele nu mai arde. coagulat îngheață-n vene
miroase-a cenușă. pasărea nu mai știe să renască



aș vrea totuși să cred că mă vei trezi cu-al tău sărut…
mâine sau poimâine poate chiar duminica viitoare
după ce mă voi fi odihnit îndeajuns aici