poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-08 | |
ruginită ploaia ne secționează aortele
ne face transfuzii fatale în rana palmelor calde labirintic sapă nervuri nu protestăm le primim așa cum ne luăm cuminecătura la prima oră a dimineții deși uneori ne mai doare argintiu, vânturelul face acrobații lansează pariuri gravității oricând i se poate sustrage se perpelește pământul trage aer în piept învață mai apoi să existe în afara acestei habitudini așa cum la un moment dat și rădăcinile știu să crească în trunchiuri departe de sol lumea mea e azi atât de monocoloră aproape albă pereți abrupt căzuți în podea se zgribulesc varul se curăță spre interior cade în luptele mele abandonate îmi intră în unghii mi le sfredelește devin pentru o clipă aidoma sticlei marmoreene: parcă nu te-am cunoscut niciodată mâna mea despărțită de trup încremenește la jumătatea distanței dintre realitate și dorință zdrobește țărâna strânsă pe la încheieturi mă autodescompun chipul meu încă zace în tine azi învăț din nou să fac primii pași cu greu îmi găsesc reperele mișcări de rotație insidioase mă trag îndărăt exersez zâmbetul uitat în puf de păpădie prin împietriri ce surghiunesc neiertătoare exersez bucuria de a fi oricum oricând oriunde beznă. te chem din nou. strigătul meu se autosuspendă ploaia nu se oprește stropi fanatici lipesc pe umeri himere lăbărțate mă împrăștie îmi smulg rădăcinile din tine caut pământuri primitoare sau doar un petic de cer unde să nu depun încă armele mă doare strig țip urlu gem mai apoi cânt când îmi oblojesc rănile cu mătasea apei neîncepute a dimineții ce tocmai se pregătea să vină îmi fac unghiile doar cu verde sucul de rodii e azi pentru mine tabu nu mă opresc la răspântii nu vorbesc cu necunoscuții din noroaie opace culeg licurici pe vârfuri de lacrimi ei se fac zâmbet de îngeri chem clopotele să bată mai repede mă abandonez brațelor celuilalt te văd la început pe tine mai apoi ceața se ridică tot plouă am mâinile pline de alge de fluturi miros a tine: le scutur ploaia nu se oprește nici clopotele nu bat o rădăcină a rămas în tine pietre palide în albii verzi măruntaie în fierbere le mângâi așteptările cu untul gras al măduvei din arbori: tresar vârtejuri ondulate mă electrocutează pământu-și caută centrul vreascuri ciuntite cerșesc trunchiul pierdut adun pietrele albe le pun una lângă alta cu precizie matematică în laborator reacția chimică se desăvârșește iarba arsă la vârfuri îmi excită nările diminețile mele vin fără tine nopțile tot mai desfigurate drumul nu-și mai știe calea ferestre zidite dau cu fruntea de lutul amorf pârtii închise aburesc lumina mă clatin dulceața însiropată de roșcove coapte cade pe lângă buzele mele sar peste ziua de azi: mâine e o alta
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate