... și... te mai gândești din când în când la mine?!
nu știu de ce, dar simt că încă o mai faci
... în felul tău... desigur
epurat de neliniști de frustrări de tristeți de regrete
de doruri grandioase... metafizice
„gândul” vine la tine într-un mod aproape pragmatic
științific-rațional
sufletul este măsurat diluat și așezat necruțător
în ecuații de gradul unu
fără nicio necunoscută
(știi, chiar te invidiam cândva eu care nu cochetam decât cu sisteme de ecuații de gradul patru cu număr maxim de necunoscute, pe care le complicam la nesfârșit, dar...)
grâul este selectat drastic în spirit scripturistic
neghina dată la o parte catalogată indexată și
iacta alea est
bovarisme quijotisme livrisme sentimentalisme-patologisme
cine are timp de ele?!

..........................................................................................

uite, aici la noi, mai la vale, lacul își adună senzual toate lopețile pierdute
de acolo din adânc de unde somnii cu mustață și colți din fier
nu sunt puși în tigaie ca să fie mâncați, ci tantric ei
visează imperii de sentimente albastre construiesc arce fantastice
ca să dureze un mit o poveste o Iubire mare cât fruntea abruptă a muntelui din piatră
cât Araratul
apa tremură în silabe muzicale rostuite teribil în nesupunerea lor
doi cormorani își împletesc stângace gâturile și se abandonează simultan zborului
la debarcader ne așteptăm rândul – sunt arce pentru toți
în umbre irizate de sălcii pletoase ne îmbarcăm ca odinioară
obrajii ne ard trupurile ni se agață sălbatic de unduirea dinlăuntrul nostru
un pas și am trecut dincolo nu regretăm nicio clipă

.....................................................................................................

... și totuși eu mă mai gândesc din când în când la tine
... în felul meu desigur, dar în felul meu de-acum
„gândul” meu se altoiește pe brazdele frunții mai înalte
și continuă în zâmbetul înțelegător devenit una cu mine astăzi
nu știu dacă tu simți asta
... cândva ne (mai) sincronizam empatizam

......................................................................................................

soarele e la asfințit și domnește măreț în fotoliul de foc al apei
doi pescăruși se privesc în ochi își iau apoi zborul în direcții diferite
trestia se leagănă gânditoare: ea nu va uita nimic niciodată
poveștile se nasc zilnic sub ochii noștri doar noi suntem marii absenți adesea