știi că timpul nu așteaptă nu păsuiește nu ignoră
nu plânge nu regretă nu revine
nu e un sentimental „timpul ăstă” și nici un trubadur
și-a rătăcit de mult coardele și inspirația
nu e deloc un copil a trecut de vârsta-aceea
nu-i mai arde de joacă în colțul din dreapta ține nuielușa
vărgată nerăbdătoare să se facă utilă
... nu se vinde nu se dă cu împrumut nici măcar cu dobândă grea
ci doar trece trece trece și ne lasă suspendați cât ai clipi
de propriile priviri pironite în neînțelegere și-n singurătate
în albia uscată a ochiului golit de lacrimi verzi-sărate
pustiitoare amputatoare de lumină
în pogorârea sacadată de trupuri căzute inert
galbene-depersonalizate din care subtil se strecoară aburul cel viu
așa că lasă-te ucis de iubirea mea... cât mai e timp

ploaia rece măruntă și deasă se-adună-n mănuchiuri rebele
de fluturi purtând robe din catifea creponată
procesul se deschide nu știe nimeni cât va dura
un glas de judecător la fiece colț
numai dacă ești foarte norocos nu vei fi inculpatul
așa că lasă-te ucis de iubirea mea

plouă... pe trotuare găurite de nepăsare de deziluzie de renunțare
goale ca și plămânii tăi ostoiți să respire
teleghidat controlat-inchizitorial
și cade arsă ploaia ofticoasă tabagistă
pe chipuri contorsionate grăbite să prindă momentul
îl ratează ca de fiecare dată din pripă
sau din lipsă de abilitate
tu lasă-te ucis de iubirea mea

fața ta îmi oglindește într-un strop prelins
aureola desenată înlăuntrul meu cu preț greu
tresar căci mult prea repede mă recunosc
și nu vreau ca picurul să mai cadă vreodată
de pe fața ta împietrit îl fixez pe retină
tălpile noastre patinează abrupt în pantofi
cu vârfuri retezate în stânci sfredelite
adăpate din sângele nostru de ieri
lasă dâre ca semne de recunoaștere
sigur vom ști să revenim în noi
să nu ne pierdem să ne identificăm
așa că lasă-te ucis de iubirea noastră

din palme destinul ascet ne lansează pișicher printre dinți
noi provocări
linii mari linii mici se despart se întrepătrund și iar se despart
acolo în punctul acela exact acolo noi doi ne-am întâlnit
și tot acolo urma să ne vedem fiecare de drumul lui
numai că la miez de noapte am călătorit într-un tandem ad-hoc creat
spre măruntaiele de lavă ale pământului
acolo a trebuit să facem corp comun pentru a ne diferenția de restul
și chiar a prins i-am indus pe toți în eroare
șarpele își apăsa solzii pe pântecul tău
te adulmeca și te rumega în aceeași pastă cu mine
ne lăsam uciși de iubire