poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-09-16 | |
abia mijești ochii și singurătatea începe să-ți picteze pereții:
o masă, un scaun, o ceașcă de cafea, o țigară fumegând, un tonomat, o melodie-n surdină, năluci violet rânjesc de pe pereți la masa de-alături e o siluetă strălucitoare care-ți zâmbește, o privești încruntat, nu-nțelegi ce vrea de la tine, ești atât de obosit, porți în spate povara tuturor zilelor în care te-ai sinucis fără rost, azi, doar fumul țigărilor tale de foi îți spune că respiri, și asta doar pentru că cineva ți-a mai aruncat, din milă, o gură de aer, alegi să mori în fiecare zi, așa poți să resetezi timpul și să o iei de la capăt, preferi să repeți a mia oară aceeași zi, sperând că totul va fi altfel, poate vei îndrăzni să faci spre ea primul pas din restul pașilor voștri împreună azi îți lipsește curajul, închizi ochii și te sinucizi în tăcere e o altă nouă dimineață, singurătatea își pictează pereții, iar, o masă, un scaun, o ceașcă de cafea, o țigară fumegând, un tonomat, o melodie-n surdină, oamenii sunt acum un caleidoscop, toate culorile lor cântă, se-amestecă țipând extaziate un pas înapoi, două cute pe frunte, ceva lipsește ca totul să fie perfect, alături, ea, balerina eterică, dansează învăluită-n dantele albastre, cu ochii închiși pe jumătate și mâinile aruncate-n rugăciune spre cer, te strigă în taină „unde ești, iubire, dansează cu mine aici și acum, în visul unei nopți de toamnă în care nu îndrăznești să apari...” tu alegi să te-ascunzi în spatele umbrei tale și taci, e mult mai ușor, tot ce ai fi vrut era doar să o privești la nesfârșit, fără să clipești, fără să respiri, până când ați fi trecut brusc, amândoi, dincolo de moarte, când muzica tace, sufletul ți s-a rătăcit deja de trup, e prea târziu, ultima ta bătaie fugară de inimă te sperie, „uite, și-a amintit că exist!” singurătății i-au albit pletele de când îți pictează pe pereți o masă, un scaun, o ceașcă de cafea, o țigară fumegând, un tonomat, o melodie-n surdină, aceeași balerină, tristă acum, un alt pas de deux , degetele i-au sângerat dansând până i-au ajuns poantele pe lumea cealaltă, tu nu vezi, nu auzi nimic, numeri apatic stropii care curg atât de frust, de pe geam până în adâncul inimii tale, le urmărești drumul cu degetele albite de neputința de a decide ce să faci cu restul aceleiași zile din viața ta, tresari doar când singurătatea îți spune "rămas bun!" iar smith-ul tău nu mai are nici un glonț
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate