pădure ruginie
frunze de stejar împânzite
la rădăcina trunchiului bătrân
respirând adierea unui anotimp șarmant

frunze pe apă oglindesc miracole
în înfăptuire

banca goală
doar un felinar complotând cu luna

țiuie un greiere petrecăreț

pe lac nuferi albi lotuși roz
barca mică și-a rătăcit vâslele
nimeni nu este îngrijorat
două lebede își încrucișează grațios gâturile

tu mă ții de mână
mă privești mai adânc ca niciodată în ochi
bucuria mea o imită pe cea a cerului la apus
fericit că a mai prins o zi cu soare
bulgări de foc ne inundă pe amândoi
nu simțim că ne ard
pașii ni se amestecă în foșnet
cu mireasmă de cuișoare și vanilie
picioarele noastre desculțe
inimile preapline
se lasă inundate de ea
nu mai spunem nimic
aureola pădurii cade peste noi