o nouă zi în care mă trezesc sufocat de coșmaruri
dau perdeaua la o parte și privesc viermuiala din subteranul gândirii
noxe îmi pătrund în suflet direct din toba de eșapament a mașinilor
îmi sufocă buna dispoziție
prea multe mașini pe stradă la ora asta prea mult oraș sub tălpile mele
răsăritul mă prinde în mica bucătărie manevrând ibricul în clocot
privesc hipnotizat flacăra aragazului
îmi amintesc discuția unor bătrâni în scara blocului
întrebarea pe care unul o punea obsesiv celorlalți
mă întreb cât mai durează până ne taie rușii gazul
bătrânii aceștia
mereu pesimiști
își pun hainele de duminică și stau toată ziua la taclale
își imaginează cele mai sumbre scenarii
ți le expun cu o plăcere răutăcioasă bucuroși a te demoraliza

dar mie nu îmi pasă
privesc absent calendarul
o nouă zi de 13
toate ghinioanele se vor aduna sub forma unor pisici negre
având cozi lungi până la cer
îți vor tăia calea rânjind când vei pleca la serviciu
dai cu pietre în ele
dupa care nu mai ai chef de nimic
ele îți vor întoarce favorul cu mieunături jalnice
doar eu le iau în brațe le mângâi până torc de plăcere
le hrănesc cu kitty cat o toamnă întreagă
le adăpostesc la mine în cameră
căderea frunzelor le poate face rău
dar acesta nu e un poem despre pisici
e despre cum îmi adăpostesc ghinionul sub pat în cel mai frumos anotimp din calendar
e despre cum mă privea azi-dimineață
inexpresiv
cu ochii lui fără pleoape

știi
a iubi pisicile negre
e ca și cum ai priveghea mortul din oglindă