și-acum doar ție eu mă-ncredințez
recreează-mă așa cum știi doar tu de la o vreme:
o faci atât de bine!

ia-mi mâinile și
spală-le fără regrete în lacrimile tale
le smulge suav și modelează-le să poată
să îndure
și răstignirea crucii celei mari de piatră
și răsuflarea caldă a vântului prin roua
-nțelepțită și stropită-a dimineților de ieri
de azi
de mâine
de mereu
... și sărutarea-ți arsă
– neirosită pecete de viață

sculptează-mi ochii în zidiri de-o clipă ce
grabnic or să-nvețe pe de rost
nepieirea
și pune-n ei smarald de rătăcire ca să afle
al regăsirii drum și-al întrupării...
în tine și
în mine

fii lanțul care grațios mă împresoară
fii răzvrătirea muntelui și resemnarea mării
.... a înserării
sădește-n mine toate amintirile-ți și
vino atunci când
păsări izbăvite
din colivii de aur ruginite
în soare fără umbre
înălța-se-vor

și ară țarina în freamăt viu
de buze-ntredeschise
din care neoprit țâșni-va
al învierii must

încinge-mă în roșu iureș de
hore nesfârșite
nu te opri la niciun semn necunoscut

luminează-mă cu întâia nesăbuință
a genei tale deschise către
raza cea învietoare
ispită-mi fii și caldă și nepăcătoasă
altarul sacru al jertfirii mele
supune-mă iubirii tale
neîntârziat
fără clemențe
fără amânare

așază-te pe rug cu mine-alături
și arzi în tămâiat potir
de mir aprins și
de delir

nu mă striga pe nume
nici în șoaptă
ascunde-te în mine
acolo stai
și eu la tine cad
cu mere coapte
noapte de noapte