Un hohot de râs preșcolar
pufnește din traista de-ACASÃ
livada ultimei toamne
umblă desculță prin suflet.

Nici dimineața de cretă albastră
nici obrajii poveștilor
n-au obosit ochiul cocorului născut în lacrimi.

Aici am trasat cu echerul
drumul spre îngeri,
aburul pâinii l-am recitat la fiecare serbare,
uneori Moș Crăciun mă-nvăța
cum să îmblânzesc lupii toamnelor
să-mi lingă lacrimile toate.

N-a fost ușor să despart
septembrie-n silabe
și duminicile după numărul șotroanelor
când în palmă
cerneala iscălea tălpile Dumnezeului trist.

Am plâns seara-n castani moartea căprioarei
pe Făt-Frumos în toate culorile basmelor.
Mi-au crescut iubirile-n cireș
și sâmburii pe suflet.

Fără teamă
luminile s-au aprins
nebune și frumoase
pentru toate cuvintele nespuse
și toti fluturii nenăscuți
de la începutul lumii.

Acum plec, iau mapa cu suflet
să-mi nasc literele durerii la margine de izvor
să șterg lacrimile mirului
cu șoapta Dumnezeului meu.
Căci nu-mi mai ajung
perdelele sufletului
să-mi înfășor jocul "de-a nunta"
și nu mai găsesc anotimpuri
pentru adus copilăria înapoi.