podul de piatră s-a dărâmat
a venit apa și l-a luat și...
eu trebuie să trec dincolo în
absența lui
tu îmi faci semn de departe
abia dacă te zăresc
mai mult te ghicesc
după o umbră
adiere-tăcere
mângâiere
nedurere
„fată morgană”
dâmbovițeană
oare la tine voi mai ajunge?!

uite ține firicelul ăsta și
hai mulțumește-i păianjenului sau
faurului timp care l-a(u) țesut cu
grijă cu răbdare cu credință
netăgăduit
neirosit
neistovit pentru
cei ca mine ca
tine
știind că va veni și ziua asta
pe o astfel de pânză am învățat primii pași când
încă nu începusem să
vorbesc și
la un moment dat chiar știam să
merg pe vârfuri
cântând cu
ochii închiși...
deschiși înăuntru ca
pentru rugăciune
minune
pășind fericită ca
o balerină
până când:
podul de piatră....

uite prinde și
o margine de cuvinte
bine alese
împărătese să
stea la masă cu
zâna-crăiasă să
înflorească
floarea-dorului
spicul grâului
la ele-acasă

și ți-aș mai da măcar
o idee din
risipirea de
vise la porți deschise din
inima mea către
a ta...
cântec de lotus
vrăjit de ape cât
mai aproape să
ne adape
să nu mai plece
în veci să stea lângă
copacul aievea crescut din
inima mea și a ta