Țâșnire spre înalturi, de săgeată
Și-n juru-ți doar văzduhuri care fierb!
Degeaba te vânează zeu imberb
Când vaga-ți siluetă se arată.

Doar duh de ești, făptură scăpătată
Sau izbitură de atac acerb,
Sedusă ești de albăstriul verb
Care-și explică sensul în erată.

Atunci te pierzi din nou în unduire,
Căci viața-n moarte își găsește sursă
Și prinții zilei intră iar în cursă
Ca muștele-n arahnidee fire.

Te teme-atunci de lama rea, subțire,
De limfa translucidă în van scursă!