poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-09-01 | |
.... și acum................................
.................................... ne uităm unul la celălalt cu ochi mari dezlipiți din orbitele dezrădăcinate și ele sfârtecate de tirania care le-a măcinat pe dinăuntru în ispita nici măcar mefistofelică de a deține controlul suprem asupra celuilalt ne căutăm silabisindu-ne pierzarea .... cu mâini ieșinde inestetic din trunchiuri hibride de copac anxios sau pădure ciuntită ... mâini sleite de nepăsare sau doar de șubreda uitare a celor sfinte .... cu guri răsfrânte înăuntru ca cele ale unui veșnic renegat care nu știe (sau nu vrea?!) să învețe niciodată din propriile greșeli darămite din ale altora ne căutăm sufletul pe care, într-un târziu, mirosind animalic îl găsim agonizând pe scara „d” a blocului „a” din popești .......................................................... și cu greu îl mai recunoaștem te-mpiedici de tine dar nici măcar nu-ți mai dai seama și ca de fiecare dată în ultima vreme dai vina pe mine spui ceva de mama de tata de Paști sau de Crăciun iar eu înțeleg că nu este tocmai un poem de dragoste inventat de ulise pentru a lui penelopa jăraticul îți încinge călcâiele și te face să sari în piciorul tău unicul care ți-a mai rămas și rânjești cu rânjetul tău inconfundabil de fiară preistorică pe veci neîmblânzită ...................................................... și... ne împiedicăm de propriile capete de propriile inimi căzute ghilotinate și false pe cimentul rece și aspru al zidului ridicat împotrivă-ne în jocul diabolic al farsei sinistre de a ne fi proprii dumnezei contrabandist de soi ai fost eu marfa ta așezată, fără cea mai mică ezitare, în același catalog în rând cu altele... pe rafturi cu multe trepte ce ajungeau până în străfundul pământului scuturat de gemete cășunânde în neputința lor de a se mai articula vreodată produse roșii verzi albastre intacte găurite cu praf neprăfuite la modă demodate la un loc toate și scurtă ți-a fost bucuria a mea nici atât neputincioasă se zbate în ceruri a îngerului aripă în zadar căutându-și toiagul harpei de aur carul de foc se pierde în imponderabilul visului năprasnic și se lovește cu tâmplele de negrul ovar al pământului aflat în chinurile facerii celei groaznice aripa morții se topește încet peste umbra haotică a trupurilor noastre a ceea ce a mai rămas din noi atât de puțin dar mai ales atât de departe de noi cei de altădată și ne întrebăm: care a fost miza?! ploaia cade din ceruri și ne mângâie fața zbârcită și neagră că de-abia mai poți distinge vreo trăsătură vreun semn suntem una cu negrul pământul zăgăzuit în catranul neorânduielii de a fi picură lacrimi de sus și în ele e sânge pe obrazul meu și al tău crește în chip de cântec ecoul rugăciunii către El gata... s-a sfârșit?!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate