grefierul scrie gâfâind
nu mai prididește să acopere
spusele domnului de la amvon
atât de oficial
în ținută și atitudine
lovind din când în când cu un ciocănel în
masa suspendată undeva
deasupra tavanului
mare și negru de
pânzele haotic țesute de
păienjenii ce
toată vara trecută
au mâncat – în lipsă de insecte –
dosarele prăfuite
întocmite cu atâta patimă și
devoțiune de către
oamenii în uniforme intimidante

penița zgârie hârtia și
lasă câte o urmă ingrată de cerneală
pe foaia înnegrită pe la margini și
asemenea unei frunze ceruite-putrede la mijloc
– parcă ar fi fața judecătorului
doar că în format mai mic și
evident mai umanizat

timpul se suspendă
începe să sune clopoțelul
... de recreație?!!!
se vede dincolo de fereastra zăbrelită
a acestei încăperi
și aude ca prin vis
vocile amestecate fantomatic
ale figurinelor manevrate de
undeva de după cortina cea
de fier
tapisată cu catifea vișinie
de Flandra
sau de Boemia
suvenir
de anul trecut
de la ultima execuție

a rămas înțepenită undeva
între pervaz și podea
un fluture alb cu
pete orange
și irizații de curcubeu
își flutură aripile dincolo
și-o invită afară în
grădina de 3 metri pătrați
căptușită cu iarbă verde și
licurici din păstăi de
fasole fragedă:
s-a blocat încuietoarea
dacă o forțează, riscă să provoace
prea mult zgomot...

miroase a birou de miliție comunistă
sau a cabinet de secretar de partid
(dintr-o primărie oarecare de la țară)
pe pereți – chipul conducătorului cel mult-iubit
dând din eter
indicații prețioase și
împărțind iluzii deșarte
la fel de deșarte ca un clișeu
care nu mai spune nimic, dar
care, totuși, continuă să
fie rostit la infinit ca
într-o blasfemică simfonie nerușinată

iată și cravatele viu fluturânde pe
uscatul podelei
roase de șoareci și
dâre-dâre de la
pașii deloc șovăielnici ai
organelor legii
scârțâie parchetul
și șuierul lui cheamă
scâncetele neauzite vreodată ale
tuturor condamnaților fără vină...
nu este lumină!

e târziu
mecanismul este, într-adevăr, blocat
geamul se încăpățânează să rămână
un obstacol
între mine și fluture
între mine și iarbă
între mine și irizațiile de curcubeu
risipite pe vârfurile catifelate ale
florilor de verbină
... și sufletu-mi tânjește după
picătura verde de rouă
ca după o aghiasmă binefăcătoare
ca după Dumnezeu
ca după mântuire

.... și, totuși, dacă....
dar glasul de la amvon răsună
sarcastic
necruțător:
NE-GRA-ÞI-AT!
culpă impardonabilă:
aceea de a se fi făcut vinovată pentru iubire
caz clasat și...
punct.