păpușa de ceară s-a privit într-un ochi de apă
simțea mireasmă de pământ reavăn
peste pântecul ei sterp înfloreau pomii
plini de albine sălbatice

după numărul de iluzionism s-a ridicat pe vârfuri
dansa cu brațele deasupra capului
pentru viață și pentru moarte
ținea între palme răsăritul lunii
și între dinți cântecul ca pe un pumnal
se topea văzând cu ochii
prin sânii ei goi prin trupul ei gol treceau alte săbii
tot mai reci
în inima ei creșteau țurțuri de sânge

femeia adevărată stătea întinsă în iarbă
cu un fluture alb adormit pe pubisul ei
ca un velier pe mare
ea nu știa
cât de mult semăna cu replica ei
aceeași mică sirenă dansând întreaga noapte
piano fortepiano
al fine