Trec pe alea cu castani,
Copacii care-mi zâmbesc mereu,
Par bucuroși de revedere,
Și vor a-mi spulbera gândurile austere,

Trec pe lângă pustiul porumbar,
Vizitat acum doar de viclene coțofene,
Pășesc pe urmele lui Sartre și-a melancoliei
Și caut un adăpost etern, departe de toate mrejele zădărniciei,

Trec pe lângă fata cu ulciorul,
Ce se-ngrijește de-o ceată de pițigoi albaștri,
Ocupați să se-adape la mica arteziană:
O ceată gălăgioasă, peste tot parcul, suzerană!

Mă îndrept spre cenușiul columbar,
ÃŽmprejmuit de ziduri crenelate,
Să-mi depozit voluntar
Visurile destrămate.