hotărâți să mergem până la capăt
și nu pentru ceva timp
ne retrăgeam
în spațiul interior
obligat să recunosc fapte
obligat să trăiesc cu toți acești oameni
împărtășind câte o bucățică
de zahăr candel
și nu te mai vedeam da
credeam că s-a terminat cu mine
căzut printre acele flori
în tufișuri
adulmecat de jivine
cum în lucrul cu oamenii
cei care își imaginează că
vin
și pleacă
apoi de cele mai multe ori veneai
prin acea poartă
însemnată
imi curgeai prin vene mirosind atât de frumos
încât nici nu mă puteam îndoi
sau măcar să realizez că sunt
pe cont propriu