Când, calc pragul copilăriei mele,
Zeci de glasuri mă recheamă în timp,
Și cântând ,,Olimpiada tinereții”
Mă cuprind deodată doruri grele,
De copiii pe care i-am iubit
Și jocurile noastre simple,din orice anotimp.

Timidă trec prin clipul vremii cu râvnă frunzărit,
Când poarta copilăriei mele larg deschid,
Vechii prieteni încep să prindă viață,
Ca firul ierbii crude în prag de dimineață
Și în răsărituri zgomotos de colorate,
Corabia cu amintiri și vânt la pupa
În spre larg,mă poartă fantomatic.

Când intru în hora copilăriei mele,
Mă văd scăldându-mi bucuria,
Ca pasărea pe aripi lungi de vânt,
În soare și prin ploaie ca o paparudă,
Alături de mușchetarii prieteni de altă dată,
De care, cu regret m-am despărțit.

Când iureșul căpilăriei mele fără preț,
Mă poartă prin livezi cu fructe coapte
Și mă ascunde în câpițele cu fân proaspăt cosit,
În tăvăleala de pe iarbă, printre copiii și blânde dobitoace,
Îmi aud și acum râsul nevinovat, zburdalnic, de copil.

Când libertatea amintirilor trecute,
Pe brațe largi m-a răsfățat un timp
Și a tăcut apoi, ca pasărea în apus de soare,
Regretul după copilăria sfântă ce-a trecut,
În searbădul prezent, m-a liniștit, plângând.