Vorbește-mi
despre oamenii prinși în culoarele poeziei
ca-ntr-un seif fără cifru
nu-mi spune nimic
despre întâmplările din cortul lipsit de lumină
ascultă doar ropotul rugii întârziate
în fereastra întemnițaților
cine știe unde-și aruncă timpul undița
să mai scoată câte unul din vulcan
și să-l stingă în lutul deformat
sub mâna ta ceasul costeliv doare
întorci limbile la începutul creației
când omul era tină infimă
geneza devine punctul din care
pasul divin măsoară vieți.