M-am tot gândit dacă ai uitat
Ultima noastră plimbare.
Așa pare. Cu pași grăbiți te-ndrepți
Spre banca pe care am stat. Aștepți.
Visând cu ochii deschiși că poate ai
S-apari, mă plimb prin parc. Știi?
E plin și acum de copii și de bătrâni,
Se poartă toți de parc-ar fi stăpâni
Pe parcul nostru. Tu tot nu vii.
Nu e ca și cum te-aș căuta, o fac
Involuntar. Mă amăgesc la gândul că
Poate deschizi ochii. Dar tac.
Nu scot nici un cuvânt, cuvintele dor
Când nu sunt spuse la momentul
Potrivit. Noi ne strigăm în cor
Iubirea surdă dar nu se aude.
Ai spune tu că ne-ncurcă ceva, dar nu.
Accentul se pune de data asta
Unde vrei să îl pui chiar tu.
Și trebuie. Nici căldura nu ne ajută.
Încerc să respir dar nu pot. Am
Dinții încleștați. E iunie. Ești mută
De uimire că trece încă o vară. Și iulie.
Tu tot aștepți s-apară... cine? Te
Miri și tu că nu mai vine.
Voiam să cred că timpul e de partea mea.
Poți tu să-mi spui că mă înșel?
Nu. Dar poți să mai ridici un zid,
Nici prea mare, nici prea mic. Avid
De sunetul vocii tale mă lupt din nou cu el.
Tăcerea e obișnuință și liniștea e
Dulce. Ciudată ființă femeia. Ciudat
Sunt eu că încă simt. Și știi de ce.
Oare am turbat când te-am gustat?
Zâmbești în sinea ta pentru că știi
Că sunt aici. Dar până când mai sunt?
Suntem doar noi pe-acest pământ?
Te minți. Nu suntem. Hai, vii?