La priveliștea grădinii mele,
Mărăcinarii, năvalnici iubitori de pustietăți,
S-au aciuat, în lipsă de prejudecăți,
Aici; printre uscate rămurele,

Cată ca să-și facă cuib, printre alese bălării,
Încrezători, își cuceresc aridul teritoriu,
Se complac cu lipsurile de pe maidanul derizoriu,
Pentru ei, e paradisul unei copilării

Perfecte; mărăcinari vioi, tot mai rar
Sărbătoriți subînțelesul primordial al vieții,
Înviorați pleoapele plecate-ale tristeții,
Dați însuflețire sufletului de cărturar,

Pierdut printre file prăfuite
În căutarea mântuirii unor idei nelămurite:

Dinspre câmpie a apărut un păcurar!
Și alte vioaie vietăți folositoare,
Grădina prinde viața, a tot inițiatoare:
Îți mulțumesc viteazule mărăcinar!