De un timp am obiceiuri ca bunica, răposata,
Mă închin și bat mătănii, știți voi cum, "de-a răsturnata",
Că-mi pierduși al meu bărbat, de mulți ani, vreo șase buni,
Și-s cernită, și-l jelesc, căutându-l și-n fântâni.
.
Unii zic: "Gata cu doliu! Văduvele de război
N-au ținut atâta jale, o fi "dus" de printre noi.
Sigur, căci s-ar fi întors, ești frumoasă, o splendoare,
Și mă tem dacă-l stârnești va reveni arătare!"
.
Brrr, mă trec fiorii reci și mă-ncearcă un leșin!
Mă tem groaznic de fantome, că-l văd pe al meu vecin,
Cum în miez de noapte umblă când în strai, când despuiat,
Nu știu dacă-i mort sau viu...arată a Zombi beat!
.
Cum să nu-mi tremure dinții, dacă e un vârcolac?
Pe o beznă infernală se avântă într-un lac,
Cică vrea să se înnece că s-a plictisit de trai,
Și umblă cu-n ștreang în mână să se spânzure de-un pai!
.
Mă bănui că m-am scrântit de atâta văduvie,
Dar n-am altă cugetare la așa o nerozie.
Ori mintea e-n faliment de la zeama din butoi,
Ori o fi ca avocata, ca Elodia, strigoi...
.
Să vă spun ce-am pătimit. Într-o noapte furtunoasă,
Zăbăucul de vecin încerca să-mi intre-n casă,
Zgâlțânând ușa și geamul de m-am avântat sub pat,
Fără o zdreanță pe mine. Tare-i greu să n-ai bărbat!
.
A pătruns. Mi-a rupt și clanța, oricum era ruginită!
Și mă nimerește-n beznă, unde ședeam răstignită,
Mă târăște și-mi ordonă: "Niscai hrană să îmi dai!"
De groază i-am dat de toate... Așa-i când bărbat nu ai!
.
Sunt tristă, dar parcă-mi place! De el nu am mai scăpat!
Vine noaptea, cu amicii, și țupa, la mine-n pat,
Iar nevasta lui cu acte, a stârnit în gura mare,
Pe ulițe și-n cătune, că aș fi dintre "ușoare"!
.
Vai de mine, sunt cinstită, doar că inima mea bună,
Nu poate lăsa un suflet afară de plouă, tună...
Dau anunț și pe facebook, cine n-are hrană, casă,
Să vină urgent la mine că-s o văduvă miloasă!