Viață, gânduri, zâmbet

Din lumea asta pleci într-un coșciug
Urmat de-un alai cu oameni de-abanos
Care merg încet iar câtorva lacrimi le curg
După ce moștenesc, cum și cât de gros!

Să fie oare lumea prea strâmbă și stricată
Sau noi nu înțelegem rostul vieții?
Să fie oare clipa asta neagră și-necată?
Stau drepți, sau curg pe noi pereții?

Viața se-aseamănă cu-n măr, ce după muguri
Dă flori și veselie-n zumzet de albine,
Dă frunze verzi, dă mere hrănindu-te și furi
Priviri, mirosuri, stări capsate-n ciorchine!

Eh, asta nu-nțelegem noi doar câteodată
Și ne-ntrebăm de ce suntem atât de triști
Că viața pare că-i destul de colorată
Și nu-i prea greu cu zâmbet să exiști!