același drum
aceeași ploaie fără vară
același unghi de a privi de sub umbrelă

în rest
eu & golul din stomac cerem pâine după pâine
zi de zi
sau
eu & pliantele care-mi ies dintre degete
duși de scările rulante nu zicem nimic măi
nimic!
ba chiar zâmbim
dușul de amintiri schimbă chimia sângelui
adâncimile cărnii geografia buzelor

apoi nevoia de a da foc suie ca un șarpe pe coloana vertebrală
scot lupa din geantă și aștept soarele să iasă de după tona de nori
întins în iarba leoarcă
la marginea unui râu unde nu se scaldă nicio fată
nicio piatră
și se repetă
același unghi de a privi de sub umbrelă