Culori, culori, pastel.
Mi-ai atins pleoapa
cu damful de răzoare.

Lumini, lumini, ceață roșietică.
Mi-ai respins apelul,
iar gheață lucește.

Căldură, căldură, tăcere.
Am scormonit pământul,
am rumegat rădăcinile.

Iubire, iubire, ratare.
Ai cucerit estuarul
în offside-ul sinistru.

Adânc, adânc, incident.
Vinil și mucegai,
în apa muribundă.

Imens, imens, vis.
Haine-mbibate
cu alte speranțe.

Pornire, pornire, traseu.
Ai șuierat firimituri
de gunoi stelar.

Șarpe, șarpe, uscăciune.
Vom speria ridicolul
cu sărutări nepermise.

Dimensiuni, dimensiuni, agonie.
Mătrăgună cu omletă,
surâd în tăcere...
Apoi pășești printre albii,
surâzi între blocuri
albastre, verzui, alburii.

Nimfă, nimfă, reacție.
Copilul nemișcat
în zarea nefirească.
El știe subtilul,
a văzut rădăcina,
a cucerit parsecii.
Copilul suntem noi...

Elipsă, elipsă, unghia ruptă.
Aparența ei, cutremurul lui.
Mișcare în aer,
deplasare spre pământ,
contopire în apă,
mistuire în flăcări.
Copilul tresare...
Copilul sunt ei.

Unduire, unduire, plasmă.
Elicea calmului,
pestrițul apusului
ce nu mai revine...
Copilul e al lor,
copilul tăcerii.

Singur, singur, lama Gilette.
Uitarea în apă,
uitarea în aer,
uitarea în flăcări,
îngroparea în pământ...
Copilul dispare.

Final, final, eșec.
Indicii de zare,
indicii murale.
Suntem valuri senine
de neguri pestrițe.

Surâs, surâs, frică.
Mi-ai trezit nebunia
prin atingeri selecte.

Lacrimă, lacrimă, acceptare.
Ne-am atins,
primind infinitul...
Apoi am făcut câțiva pași
în tăcere.