Pământul își caută rănilor vindecare, se strange în sine
și cu demnitatea soldatului
curăță pe viu cangrene și schije
Pe coaja lui jilavă și caldă, caut rădăcinile vântului, apelor înalte,
de acolo de unde am venit
Oul mirării, lumina, a fost lepădat de pasărea primordială
in cuibul greșit
O balustradă de foc mă conduce înapoi, țin strânsă mâna
și-aproape am ajuns
.
În vis sunt vraciul alb și plâng neputințele,
într-un creuzet de os pisez semințe de leac unui Pământ muribund