De frig, Luna

Prin frigul năprasnic curg gânduri ce frig
Sub soarele cu dinți, pe calea ca o supă
Din care aburi beți te-mbracă și te pupă
Lovindu-te apoi bezmetic, de un dig!

Mirosuri putrede cu ceva iz de ceapă
Rup din oboseala ruginită, te trezesc
Iar toate ce se nasc, o și mierlesc
Visând puternic la cascada fără apă!

Iar eu mă-ntreb într-un sfârșit de noapte
Uitat de mult cu ochii-n Luna făcută cârlig
Ce clară, ea zbiară tremurând de frig:
-De ce nimeni să-mi dea o haină, nu poate?