Am vrut să cunosc lumea
și m-am oferit ca jertfă pânzelor ei.
Mă îndrăgostisem de Minciună,
de dama aceea brunetă...Ura
și cochetam prin cafenele
cu Senzualitatea.
Îmi vândusem pantofii
ca să-i cumpăr crini Deșertăciunii;
strigau norii după mine, plângând în cascade de întrebări,
întrebări ce se spărgeau
de trotuarele lumii.
Într-o seară,
rezemată de un felinar,
se oduhnea o Lumină.
Mă opresc lângă Ea
dar deodată se stinge-n mine
și nu mai vroiam apoi
să mă-ntâlnesc cu doamnele mele.
Fugeam, fugeam pe trotuarele pline de cioburile lacrimilor
de la nori.
Ce bine era dacă mai aveam pantofi - gândeam -
că nu aș mai fi sângerat acum.