în pacea drumului cu sens unic
am ajuns la o bornă cuminte
ca un pasager ce-și scrie
propria-i adresă
la post restant

destule cuvinte își caută forma
să modeleze propriul chip
al unui ideal capabil
de ceva timp avid
și iresponsabil

împrejur se mimează zâmbetul
cu un gust amar privirea
se uită spre bocanc
să nu calce umbra
unui toiag

de sus coboară îndrăznețe aripi
cu flori din anotimpul rece
și nimeni nu știe
cum se numesc
ce poate fi

în tăcere se nasc atâtea întrebări
de ce s-a înrăit penumbra
cum eram noi mai ieri
când alergam atenți
toiagul și umbra.