a trecut timpul peste iubirea noastră precum cancerul peste un muribund
sufletul îmi miroase a haine de spital a morgă
a zero absolut

sunt bolnav
privesc cum termometrul îngheață în toate locurile
din care lipsești îmi mor cuvintele hârtia asta a devenit atât de rece
e doar un mormânt pe care nu-l mai vizitezi

cum să mai cred în miracole când la marginea patului
nu mai e un înger nu mai e o rugăciune o speranță
Dumnezeu încălțat în bocancii de armată
mărșăluiește în direcția opusă

nici genunchii nu-mi mai tremură
au înțepenit sunt de oțel nici o emoție nu-i mai clatină
i-am făcut o croială proastă lumii iar acum privesc cum se deșiră
om cu om inimă cu inimă

am uitat cum e să adormi cu inima la vedere fără griji
iar tu capeți forma celei mai mari frici