copitele cailor albi sigilează
amiaza
se surpă verdele-n
cochiliile melcilor grăbiți
din preajma unui septembrie
secerat de cocori
icoanele respiră laconic
trilurile
din gâtlejurile privighetorilor
alt pământ visează
pașii nesiguri
ai gloriei în surdină
zilele eșuează-n oglinzi
cum cetaceele
pe plaje cu sonorități
de iubiri ucigașe
în cămașă umflată
cu aer vorace
picioarele-n neant
și țeastă de rodii răscoapte
Il Separatio
nu mai numără
copacii albi și negri
din parcuri
doar închide și deschide
petalele sferelor