E toamnă și coapsele ei încep să se potrivească
din ce în ce mai mult jocului.
Se face că apucă din adevăr cu mâinile coapte
ca pofta dintr-un măr
în care s-a prins putreziciunea.

Sufletul ei înghite cu măsura în care sâmburele alunecă-n pământ
și dă drumul la viață.
Așa înțelege foamea
ca pe un prădător cu dinți
care mestescă întunericul, satisfăcut.

Ea iubește
cu precizia unui acrobat care joacă pe funii
așteptând aplauze
de la cei care au plătit cu viața, pentru un spectacol gratis.
Să mori
asta e ultima și cea mai simplă dintre potriviri.