nu am răbdare să trăiesc și nici în moarte nu cred să mă simt mai bine
noian de vise înălbesc
măreția timpului voiesc
s-o descifrez în mine

dorințele te-acuză
moartea te răsfață
ești superficial de cutezi măreția s-o privești

sunt suma viselor ce-n mine albii sapă
pregătesc venirea celui ce va sa fie
izvor cuvintelor ce dor călcând tăcute buze, ce sfărâma-va-n inimi uitate stăvilare

…

suna-va cornul în pustie
oastea umbrelor s-o aduna să se înfrupte
lumina nu se teme în genunchi să cadă
să ia din colb cuvântul și durerea
să-i aline