Un muscoi cu tălpi murdare,
S-a cocoțat pe o floare,
Cu petale delicate,
Albe și catifelate.
Albina strângând nectar,
Văzându-l așa murdar,
S-a albit de supărare,
Și plină de indignare,
L-a mustrat, i-a zis "Hain",
Și mai groaznic: "Asasin"
De flori zvelte, parfumate,
Și dac-ar putea l-ar bate
Pentru fapta sa grotească.
El, nici gând să părăsească
Confortul finuÈ› din floare,
Și-o numi "Asurzitoare",
Cu limba rea, ascuțită,
Umilă, o gârbovită
De slugărit și cărat,
El e prinț încoronat!
Da, invidioasă tare,
Și că face un caz mare;
Pentru o floare de crin,
Să îi spună "Asasin"?!
Se ridică într-un cot,
Să o înfrunte, socot,
Dar ce ghinion pe el!
Un ciocârlan mititel,
Îl prinse fără-ndurare,
Cu ciocul hulpav și tare,
Și pe loc îl înghiți!
Poate că nici nu simți
De atâta îngâmfare!
Ce ai căutat pe floare?
Să fi stat prostuț muscoi,
Und' ți-e locul, pe gunoi!