să călărim fantasticalul
dar mâna-i moale pinten propriul ochi
și orice rugăciune se nechează
cu frăgezimea primei lungi plimbări
a mortului ce-a înviat la morgă

de câte ori nu am pretins că s-ar numi cuvinte
delirul micilor încoronări
când mă inundă coborând de nicăieri tristețea
clientului de razie surprins
în lupanarul unde se vindea pe sine

să mai pretinzi că viața ta-i o carte…
când dobândind sinceritate si rafinament
te simți cuprins de setea criminală a lui crist
de a linșa-ntr-o noapte autorii

ehe… în locul crucii pe o catedrală m-aș sui
să văd cât găinaț pe creștet se strânge într-o zi