am uitat că mai sunt
aș fi putut fi cu tine
iubita mea din fiecare anotimp
cu cerceii din cireșele lunii mai
cu buze roșii și glezne arcuite spre popas
am rămas poate ultimul la trecerea de pietoni
marcată cu urmele pașilor
grei și apăsați
incapabili de a mai alerga în ritmul ceasurilor mecanice
de pe strada cu băncile roase de carii
uitate popasuri
în îmbrățișări pline de înțelesuri
nonsensuri și sensuri
absurde uneori
dar ce poți să faci când se schimbă banca
pe care ai stat atunci demult
la cununia civilă
cu fata aceea din clasa de la uman
ce locuia pe stradă cu tine
la un număr impar
mireasa din același timp
cu anotimpul florilor
inconfundabilă decență și prețuire
pentru tine femeie cu buze roșii
și cercei din cireșe de mai.