mult prea departe de aproape

şi mult prea aproape de nimic

cineva a creat timpul şi m-am închinat lui

trecut, prezent, viitor

treimea fricii de eternitate

am iubit zeii de sticlă

(şi eu după chipul şi asemănarea lor)

ah, dacă frumuseţea ar fi putut

să oprească timpul în loc…

…aş fi dorit să fiu o femeie

neasemuit de frumoasă

în zidul manolic al ochilor celorlalţi

aş fi dorit să mor

dar dragostea care trebuia

să-mi iasă pe gură

a devenit piatră

mi-am legat-o de gât

şi m-am aruncat în propriul meu sânge

ştiam că nimeni nu este profet

în inima lui

în zadar am aşteptat înţelepciunea

primăvara veşnică

a cuvintelor sale

am cugetat… deci m-am scufundat adânc

tot mai adânc şi fără colac de salvare

adevărul a ieşit la suprafaţă

sufletul rezidual

al gândurilor abisale

cât despre aduceri-aminte

tenere ogni speranza voi ch’entrate

sexul este singurul infern accesibil

cu drum de întoarcere