adeseori mi-am împărțit cuvintele
așa cum făcea tata
cu o ciocolată cu rom

sărac a fost doar timpul
cu el
am atâtea amintiri că nu pot să le cuprind
în cartea cu gustul unui sâmbure
de adevăr

îmi împreunez mâinile și privesc
recunosc tristețea
din ochii peniței ce-și plânge
tatăl
silabisind neputința
dusă la capăt
de plecarea prematură a fiecărui cuvânt
din vocabularul vieții

rareori mai pot rememora
timpurile din călimara cu cerneală vie
și mă opresc
recunosc oboseala din rădăcina dispusă
la o renunțare tacită
pentru o ciocolată neagră
cu nopți albe și cuvinte
de nesomn.