Medic desculț
Umblă prin mlaștini tranzitorii de tragedii umane,
Fără urme în timp, prototip de resurse de împlinire,
Torsionat în caligrafii științifice, între semnătură și semne de întrebare
Pornite dintr-o conștiință primordială,
Mereu, imaculat, sublim – dar om!
Cu defecte, capricios,
Incapabil de a semna vreo garanție, vreodată, prescrii piramidoane, aspirine,
Limitat în empatie, în carantine?

Unde e vreun sfânt, vreun dumnezeu?
Se retrag în fantezia, sublimă, înșelătoare,
Așternută pe hârtie... pe care se poate scrie orice?
Există aceștia în realitatea crudă, sau tocmai datorită realității?
Să acuz pe acești dumnezei de mizantropie?
Ei văd întreaga dramă, mizerie, trivialitate!
Înfruntăm cu paharul de vin în mână
Totul; și dacă roata norocului nu ne este prielnică
Am același răspuns: nu întorc dosul sorților potrivnici?

Ci nu rămân nimănui dator și-atât.
Cu sau fără discernământ
Ne întoarcem în cele din urmă tot în pământ.
Cui să ne întoarcem privirile, dacă nu lor,
Celor ce stau și ne privesc din spatele
Faptelor de ispravă, de cinste, repovestite
Și repovestite și repovestite,
Devenite legende și pățanii vestite,
Iar pentru noi, testamente neîmplinite?

De împlinit va fi ceea ce rămâne de văzut:
Pe partea întunecată a zodiacului chinezesc,
Printre dinții anului dragonului,
De a supravieții nu e de-ajuns, ci noi de-a face istorie
Prin noi: Lincoln a abolit o boală!
Dar cât mai e de abolit!
Bolim într-o stare de cerșit, după identitate.
Ce suntem fără voluntari?
Pioni pe un mapamond înstrăinat și solitar?

Roluri preluate și conștiincios trăite: ceea ce ar fi de făcut?
Pentru palavre fără două parale
Între două țigări, prin fum sau prin
Convulsii de tuse la masa unde se bea
Vin franțuzesc: cuvintele se-mbată
Cu sau fără erori umane:
Sunt profeții succesului care stau pe peroane arhipline!
Timpul trece pe lângă noi,
Se poate totul, da, se poate: ceea ce ar fi de demonstrat?

Sarabande în cârje spre o
Nomenclatură indescifrabilă – raci
Impersonali te caută și în gaură de șarpe.
Acuz relativitatea realității: de tentativă premeditată!
Ne-ar ucide omenia, ucide ființa,
Ne-ar ucide integral: fantezia, cultura,
Libertatea, ne-ar distruge sufletul.
Iar medicul, exponentul obiectivității,
Se teme de el însuși, de misiune?

Menținerea stării de panică ca adevăr, ca realitate!
Obligați a recunoaște sentința de nulitate,
Orbecăim „din întuneric în altul și mai mare”,
Þinut dinadins ca unealtă a fricii de toate zilele,
Din care s-au izbăvit doar câțiva: Hristos, Sf. Francisc, Luther...
Aproapele e dușman aproapelui: iluminisme eșuate
Nu mai pot fi vindecate de nici un medic! („medice, vindecă-te pe tine însuți”!)
Idealul nu coincide cu realitatea, nu suntem perfecți,
De aceea să începem, să ne automutilăm?