Chipul unei tinere fete pe care am uitat-o a rămas într-un înmărmurit amurg din septembrie. Acolo într-o casă cu ferestre deschise se gândește cineva cât poate fi de sensibil un pisoi pătrat. Prin ferestrele deschise cum în cameră stă de gardă dezordinea, sertarele, ușile și ferestrele sunt deschise ca niște mari guri ale unor fiare sălbatice. Gândul meu extenuat caută în stele chipul fetei uitate. Gândul meu singur cercetează, se frământă și întreabă pisoiul pătrat la cine a rămas chipul tineri fete pe care am uitat-o. Mă gândesc că dacă mi-aș deschide sufletul ce aș putea găsi în el, nicidecum nu cred că aș putea găsi chipul tinerei fete de mult uitate. Poate aș găsi o pisică pătrată.