Am să te mușc nebun, de crizantemă
și-apoi, scăldat în sânge de petale,
mă voi divide-n puncte cardinale,
din veac în veac săpând la sarea gemă

ca un ocnaș, ajuns pe lângă poale
de munte alb al ochilor tăi ce mă
alungă iar, de parcă anatemă
s-a dat din rai pe capetele goale.

Când nu te văd, îmi sună a furtună
și cântecul de greiere flămând
din lan verzui, pe unde pâinea bună

plutește ca un abur, așteptând.
Aștept și eu. Un ceas, o zi, o lună,
un an, o viață-amară … Până când?!